VIDEO Casatoria între persoane de acelasi sex – dictatura confuziei

de Bertrand Vergely*, ianuarie 2013

Casatoria între persoane de acelasi sex ridica zece probleme.

1. Este necesar, mai întâi, a se face o diferenta  între homosexualitate si casatoria între persoane de acelasi sex. Homosexualitatea apartine sferei private a persoanei care îsi traieste propria istorie. Astfel, exista în societate oameni a caror maniera de a iubi implica o persoana de acelasi sex. De ce se întâmpla asta? Nu stim si, fara îndoiala, nu vom descoperi niciodata adevaratul motiv ce se ascunde astazi în spatele multitudinii de cauze. Este vorba aici despre o realitate pe care societatea trebuie sa o respecte, oferind cuplurilor homosexuale aceeasi protectie a vietii private de care se poate bucura oricare cetatean.

2. Casatoria între persoane de acelasi sex ridica, însa, o problema care ne priveste pe toti, deoarece risca sa modifice ireversibil standardele în vigoare, stabilind, daca urmeaza sa fie adoptata, o noua norma în ceea ce priveste familia si tot ceea ce implica aceasta.

3. La origine, casatoria este o lege a firii. Astfel, pentru a fi posibila aparitia unei noi vieti, un barbat si o femeie se unesc si procreeaza. Stabilind institutia casatoriei, societatea a oferit un cadru juridic acestei legi a firii, cu scopul de a o proteja.

4. Se confirma astazi ca perspectiva asupra casatoriei si a legilor familiei s-a schimbat. Nu mai vedem în nasterea de copii sensul casatoriei, sentimentele fiind cele care primeaza, în detrimentul procrearii. În acelasi timp, copilul nu mai reprezinta doar fructul dragostei unui cuplu, dorinta de a avea urmasi fiind cea care face ca persoanele singure sa recurga la adoptie, sau cuplurile sterile sa adopte sau sa recurga la fecundare in vitro. Problema care se pune, si care implica orice cuplu, fie el heterosexual sau homosexual, este aceea de a constientiza daca sentimentul este cel care trebuie sa devina sensul unic al casatoriei, si daca dorinta de a avea copii, indiferent în ce context apare, ar trebui sa se trasforme în ratiunea de a fi a acesteia. Trebuie stabilit, în egala masura, daca ceea ce se obisnuiste trebuie sa devina norma pentru ceea ce deja exista. Daca privim lucrurile în acest mod, înseamna ca nimic nu se va mai putea opune categoric de acum înainte interdictiei unor relatii incestuoase, în numele dreptului de a iubi pe toata lumea. Sentimentul, scos în afara menirii sale firesti si devenind norma, îl va împinge pe tata, în numele dragostei, sa-si ceara fiica sau chiar fiul în casatorie, o mama  fiul sau chiar  fiica, o sora fratele sau sora, un frate sora sau fratele. Totul fiind astfel cufundat într-o dragoste proclamata justa dincolo de realitate, nimeni nu va mai realiza cine este cu adevarat, instaurându-se irevocabil o criza de identitate urmata de probleme psihice majore. Tendintele psihotice generate de individualismul hedonist, pentru care evidenta nu exista si nu trebuie sa existe, vor prolifera tot mai intens.

Un tata-amant si o mama-amanta vor exclude notiunile de tata si mama si, implicit, vor submina statutul de persoane care au autoritatea de a educa si creste copii. Din acest punct de vedere, familia se va distruge.

Iar odata interdictia incestului fiind ridicata, sensul însusi al devenirii ca fiinta umana va fi afectat, interdictia fiind pusa tocmai pentru a le aduce aminte fiintelor umane ca au fost create pentru a se metamorfoza prin Taina cununiei, lasându-si în urma parintii, dar si categoria sexuala din care fac parte, refuzând a-si continua viata sociala în sânul familiei în care au crescut sau împreuna cu persoane de acelasi sex.

În acest sens, legiuitorul care trebuie sa se pronunte asupra casatoriilor homosexuale poarta pe umeri o responsabilitate covârsitoare. Daca hotaraste sa faca din casatorie o afacere legala a sentimentului scos din legea firii, va permite începutul ruinarii identitatii psihice a familiei si a devenirii simbolice a fiintei umane.

5. Dincolo de aceasta problema care ne priveste pe toti, heterosexuali si homosexuali deopotriva, casatoria între persoane de acelasi sex naste multe întrebari, pe care trebuie sa le analizam cu atentie, cea mai importanta fiind cea care reclama semnul de egalitate. În numele luptei împotriva discriminarii, se poate stabili o echivalenta între toate cuplurile? Trei argumente vin în sprijinul raspunsului negativ.

6. În primul rând, din ratiuni obiective si care tin de simtul realitatii, nu putem pune heterosexualitatea pe acelasi plan cu homosexualitatea, un cuplu format dintr-un barbat si o femeie nefiind acelasi lucru cu un cuplu format din doi barbati sau din doua femei. Cuplurile heterosexuale nu sunt cupluri homosexuale, nici cuplurile homosexuale nu sunt cupluri heterosexuale. Stabilirea unei echivalente între cele doua ar însemna negarea realitatii printr-o grava confuzie între gen si practica. Înainte de a fi o practica, heterosexualitatea implica genul, si nu practica, pe când homosexualitatea este o practica, nu un gen. Dovada: pentru a fi homosexual, trebuie înainte de toate sa fii barbat sau femeie. Daca mâine, în numele egalitatii, totul va fi pus pe acelasi plan, practica facând legea genului, un periculos proces va începe sa se deruleze, si anume, cel al disparitiei, într-un interval mai lung sau mai scurt de timp, a diferentei dintre sexe. Vom simti atunci efectul dictatorial al acestui proces. Pentru ca homosexualii sa-si poata exercita dreptul lor la egalitate, umanitatii i se va interzice sa mai faca diferenta între barbat si femeie, heterosexualitatea fiind vazuta ca o practica, si înca una discriminatorie. O noua umanitate va vedea atunci lumina zilei. Traiam odinioara într-o lume marcata de diferenta. Ni se deschide acum în fata ochilor o alta, complet noua, bazata pe negarea diferentelor. Stiind ca fenomenul complementaritatii genereaza viata, iar uniformizarea este apanajul mortii, realizam ca de acum încolo un principiu al mortii va guverna omenirea.

7. Responsabilitatea acceptarii semnului de egalitate între toate cuplurile devine cu atât mai accentuata cu cât luam în calcul problema copiilor. Nu trebuie sa uitam – un cuplu homosexual nu poate avea copii. Oricât ar fi de dureros pentru astfel de cupluri, doi barbati sau doua femei nu pot procrea. Pentru ca viata sa mearga mai departe, barbatul are nevoie de femeie, si femeia de barbat.

Homosexualii cer „dreptul” de a putea avea un copil. Se bazeaza pe faptul ca acest lucru este considerat perfect legal în cazul cuplurilor heterosexuale – vorbim aici fie despre adoptie, fie despre procrearea asistata medical. Uita, sau aleg sa uite, ca nu legea îi împiedica sa aiba un copil, ci Natura însasi.

Sigur, un cuplu heterosexual poate adopta sau apela la tehnica medicala de procreare asistata, pentru a avea un copil. Este necesar totusi sa subliniem faptul ca un copil adoptat de un cuplu heterosexual nu are si nu va avea niciodata statutul pe care îl are un copil adoptat de un cuplu homosexual. Atunci când un cuplu heterosexual adopta, încearca sa depaseasca o problema de sterilitate. Adoptia unui copil de catre un cuplu homosexual înseamna a eluda imposibilul. Registrul simbolic se schimba, dorinta de a ocoli o imposibilitate cu ajutorul legii  împingându-ne dincolo de realitatea umana, într-o lume a fictiunii prometeice.

8. Pâna în momentul de fata, gândirea societatii se baza pe notiunea de limita, si odata cu ea, pe ideea ca nu orice este posibil. Nu poate fi decretat totul. Nu orice poate fi fabricat. Pe cât de pozitiva, pe atât de protectoare, ideea ca nu orice poate fi decretat ne apara de dictatura Dreptului, iar ideea ca nu orice poate fi fabricat, de dictatura Stiintei. Acceptarea casatoriei între persoane de acelasi sex si deschiderea societatii catre posibilitatea ca aceste cupluri sa adopte sau sa recurga la reproducere asistata medical vor face ca lucrurile sa stea altfel. Ideea ca nimic nu este imposibil se va impune, lasând în umbra notiunea de limita. În acel stadiu, nimic nu ne va mai putea proteja de dictatura Dreptului si de ideea ca totul poate fi decretat. Nimic nu ne va mai putea proteja de dictatura Stiintei si de ideea ca totul poate fi fabricat. Odinioara ne supuneam naturii, „un ghid blînd”, dupa cum spunea Montaigne. De acum înainte vom fi supusii Stiintei si Dreptului. Natura a lasat în fire ca Omul sa nu îl subjuge pe Om. Însa de acum încolo acest lucru se va întâmpla între oameni, fara ca Omul în sine sa se mai supuna cuiva. În secolul al XIX-lea, Dostoievski vedea în sintagma „totul este posibil”, esenta nihilismului. Leo Strauss sustinea acelasi lucru în secolul XX. Aparuse o temere legata de proliferarea negarii absolute a lui Nietzsche în Europa, fara a exista mari iluzii referitoare la acest subiect. Odata cu problema casatoriei între persoane de acelasi sex, a adoptiei si a reproducerii asistata medical pentru cuplurile homosexuale, acest „totul este posibil” va deveni o realitate care va transforma nihilismul într-o victorie totala a Stiintei, a Dreptului si a Omului.

9. În aceeasi ordine de idei, este necesar sa facem diferenta dintre un copil pe care îl concepem si un copil care ni se face. Când un cuplu da nastere unui copil, acel copil este o persoana, rodul unor oameni care se iubesc, si pentru care copilul nu este o marfa sau obiect de trafic. Atunci când ni se face un copil prin intermediul unei alte persoane, si vorbim aici despre mamele – purtatoare, care îsi împrumuta pântecele, sau de donatorii de sperma, copilul devine un obiect, o marfa în trafic.

Lionel Jospin (fost premier al Frantei, n. tr.) sublinia faptul ca nu exista un drept la copii, ci un drept al copilului („drepturile copilului” este expresia corecta, n. trad.) Daca va fi adoptata casatoria între persoane de acelasi sex, care vor putea apela la procreare asistata medical, drepturile copilului vor fi sacrificate în favoarea dreptului de a avea copii. Sub pretextul ca si homosexualii au acest drept, copiii vor fi considerati obiecte, si li se va rapi statutul de persoane.

În plus, exista si alte lucruri practice de discutat. Mai întâi, costurile. Pentru ca un cuplu format din doi barbati sa poata avea un copil, va fi nevoie de o mama – purtatoare. Pretul mediu variaza între 80.000 si 100.000 de euro. De vreme ce cuplurile homosexuale vor cere ca aceste costuri sa fie suportate de asigurarile sociale, invocând, în numele egalitatii, dreptul de a avea copii, cum vom putea face fata afluxului de cheltuieli, din moment ce deficitul se mareste? Cine va plati, si cum?

Pe de alta parte, daca Statul îsi va asuma raspunderea fata de mamele purtatoare, va fi nevoit sa creeze un serviciu special de selectare a acestora. Statul nu îsi permite sa devina un Stat proxenet, autorizând si organizând un trafic al femeilor. Însa pentru ca procrearea asistata medical sa poata exista, cam asa ar trebui sa stea lucrurile. Si nu vorbim despre o situatie simpla. Ce se va întâmpla atunci când homosexualii nu îsi vor mai dori copilul nascut de mama-purtatoare, si vor hotarî sa îl dea înapoi? Îi va putea obliga cineva sa îl pastreze? Îl vor abandona? Vor plati mama-purtatoare pentru ca aceasta sa îl creasca? Si cine va suporta cheltuielile din cabinetele psihiatrilor, acolo unde acesti copii tulburati vor trebui tratati?

10. Si mai apare înca o problema în cazul copiilor facuti la cerere: aceea a educarii lor. Una este sa ai un tata si o mama, alta este sa ai doi tati sau doua mame. A lasa un copil sa se nasca si sa creasca lânga un cuplu homosexual înseamna a-i rapi bucuria de a simti cum este viata alaturi de un tata si o mama. Avem noi autoritatea sa îi privam pe copii de aceasta? Daca asa stau lucrurile, înseamna ca dreptul la egalitate al homosexualilor va fi platit prin sacrificiul acestor copii de a nu fi copii ca toti ceilalti.

Este adevarat, nici orfanii nu au tata si mama. Dar vorbim aici despre consecinta unei întâmplari nefericite si nicidecum despre o decizie. Odata cu recunoasterea dreptului cuplurilor homosexuale de a avea copii, orfanii nu vor mai fi victimele inerentelor necazuri ale vietii, ci vor deveni produsul unei institutionalizari deliberate. Societatea îi va lipsi fie de tata, fie de mama.

Acestei situatii care, mai devreme sau mai târziu, va genera revolta, i se va alatura o alta dificultate. Copiii cuplurilor homosexuale vor fi privati de o origine certa. În dreptul numelui tatalui sau al mamei, nu va scrie nimic. Ceea ce nu va fi usor de îndurat. Fie ca recunoastem, fie ca nu, copilul va purta cu sine povara vinovatiei, stiut fiind faptul ca inocenta lui nu poate gasi o explicatie a pierderii echilibrului familial decât în fragila sa persoana.

În concluzie, partizanii casatoriilor între persoane de acelasi sex, care pot adopta sau apela la procreare asistata medical, sunt lipsiti de realism atunci când vad în acest proiect un progres democratic fara precedent. Ei cred ca totul va fi bine. Dar lucrurile nu vor sta asa. Nu va fi bine. Nu va putea fi bine, pentru ca vom avea de platit un pret.

Sa nu ne amagim ca vom restabili cumva diferentele, vazând în sexualitatea libera o practica la fel ca oricare alta. Vom suporta consecintele. Sa nu ne închipuim ca acei copii fabricati, carora le va fi fost rapita originea, nu vor reactiona la un moment dat. Sa nu credem ca disparitia notiunilor de tata si mama, în favoarea celor de parintele I sau parintele II va deschide calea catre existenta unei umanitati echilibrate, împacata cu sine însasi.

Sustinem ca acest proiect de lege (al „casatoriei” între persoane de acelasi sex din Franta, adoptat în 2013, n. trad.) va rezolva problemele. Nu le va rezolva; din contra, va crea probleme. Secolul XX a cunoscut tragedia totalitarismului si, mai ales, a proiectului nebunesc de creare a omului nou, mai presus de rasa sau clasa sociala. Sa nu cedam tentatiei de a fabrica un om nou cu sprijinul Stiintei si al Dreptului. Nu poate fi decretat totul. Nu orice poate fi fabricat. Exista legile firesti ale familiei. Sa le pastram intacte. Sa nu ne jucam cu focul. Sa nu avem pretentia ca suntem ucenici vrajitori.

Toti avem prieteni homosexuali, pe care îi respectam, îi stimam si pe care îi iubim. Care, fara îndoiala, sunt oameni profund morali. Care, fara doar si poate, au capacitatea de a creste un copil. Nu negam faptul ca un copil ar putea fi mai fericit lânga un cuplu homosexual, decât lânga unele cupluri heterosexuale. Însa acceptarea tuturor acestor realitati ca motive pentru legalizarea casatoriei între persoane de acelasi sex, cu drept de adoptie si procreare asistata medical, ar fi o greseala.

Una este legea, alta cazul particular. Nu facem lege din cazuri particulare, ci din principii care tin cont de experienta. Iar acceptarea casatoriei între persoane de acelasi sex, care pot adopta sau apela la procrearea asistata medical, ascunde prea multe lucruri periculoase si grave pentru a putea deveni o lege si un sprijin pentru nevoile fundamentale ale fiintei umane.

Casatoria între persoane de acelasi sex, care ne îmbie la o afundare colectiva în dragoste, nu este rezonabila. Comuniunea dintre barbat si femeie redusa la nivelul unei practici sexuale si atât, este de neacceptat. A-ti dori un copil cu orice pret, chiar daca pentru aceasta trebuie sa recurgi fie la adoptie, fie la un tata-donator, fie la o mama-purtatoare, nu este normal. Sa nu mai vorbim de mama si de tata, ci de doi tati sau doua mame este inacceptabil. Într-un cuvânt, a încropi o familie dupa criterii juridico-medicale si a o mai putea numi familie, nu este rezonabil. Cuvintele capata sens atunci când exprima o realitate. Când ele nu mai sunt ceea ce noi am hotârat ca trebuie sa fie, sensul  se pierde în confuzie. Domnia, dictatura confuziei si, odata cu ea, confuzia spiritului si a comportamentelor, oare nu sunt acestea maladii de care suferim deja, si care risca sa ne scufunde? Nu este destul?

____

* Bertrand Vergely (n.1953) este filozof si teolog francez. A absolvit Scoala normala superioara din Saint-Cloud. A predat la Sciences Po Paris. În prezent este profesor al Institutului de teologie ortodoxa „Saint Serge” si al Liceului Pothier, al Institutului Superior Khâgne Classique (Ulm) si Hypokhâgne B/L. Este expert pe lânga asociatia „Progresul managementului”.