Totalitarismul „casatoriei” unisex

[box]O radiografie a situatiei Canadei dupa legalizarea „casatoriei” homosexuale, care însa s-ar putea aplica oricarei tari unde acest tip de „mariaj” ar fi legiferat. Articol de Joe Bissonnette, profesor de religie si filozofie la Assumption College School din Brantford, Ontario. A scris articole pentru Catholic Insight, The Human Life Review, The Interim, The Catholic Register si The Toronto Star. Traducere dupa Crisis Magazine.[/box]

În noiembrie 1996, First Things a gazduit un simpozion intitulat „Uzurparea judiciara a politicii”, în care contribuitorii au discutat amenintarea la adresa democratiei americane, aparuta odata cu instituirea avortului în SUA de catre Curtea Suprema. Nimic nu poate rivaliza cu numarul enorm de fiinte umane nevinovate ucise de avort, si totusi, First Things a considerat potrivit sa se concentreze nu asupra copiilor însisi sau asupra mamelor sau a tatilor, ci asupra amenintarii la adresa democratiei si a experimentului american aparut prin depasirea atributiilor judiciare care a dus la legalizarea avortului.

Legalizarea „casatoriei” unisex nu aduce cu sine sângele nevinovat care striga la ceruri, desi este, probabil, de departe cea mai îndrazneata initiativa de inginerie sociala din istoria americana. Însa modul în care a fost impusa într-un stat dupa altul, instantele alegând sa ignore initiativele în care cetatenii si-au exprimat voturile, pregateste terenul pentru o decizie a Curtii Supreme a Statelor Unite, de aceeasi factura cu Roe c. Wade. Curtea Suprema a anuntat ca va decide asupra „casatoriei” unisex la aceasta sedinta – la exact 10 ani dupa legalizarea „casatoriei” unisex în Canada. Este important ca americanii sa analizeze ce s-a întâmplat în Canada.

În data de 20 iulie 2005, Canada a devenit a patra tara din lume care a legalizat „casatoria” unisex. În acea zi, soarele a rasarit ca întotdeauna, oamenii s-au dus la serviciu, misa zilnica a fost celebrata în bisericile catolice si viata zilnica a decurs în continuare ca de obicei. În zilele si lunile urmatoare, nu a existat o crestere masiva a numarului de cupluri homosexuale care s-au „casatorit” (deja era legal în 8 din 10 provincii din anul 2003), speculatiile privind posibilitatea unui turism în scopul „casatoriei” unisex din Statele Unite nu s-au concretizat de fapt niciodata, iar drapelul canadian nu a fost schimbat de la frunza de artar la curcubeul LGBT. Totusi, ceva foarte semnificativ s-a întâmplat odata cu legalizarea „casatoriei” unisex în Canada, si acest lucru nu a fost libertatea homosexualilor de a se casatori si nici nu a avut legatura, de fapt, cu casatoria.

20 iulie 2005 a marcat un pas foarte semnificativ catre totalitarism în Canada.

Libertatea de exprimare, drepturile parintilor, dreptul de a predica si de a practica propria religie si fibrele uzate si zdrentuite ale decentei normale au fost, toate, puternic lezate. Odata cu legalizarea „casatoriei” unisex, ceea ce cu doar câtiva ani înainte era aberant s-a încetatenit ca un drept legal, iar ceea ce era o viziune normala si naturala asupra sexualitatii a fost redus la statutul de gândire retrograda a unor dinozauri vinovati de crime motivate de ura.

Terrence Prendergast este arhiepiscopul catolic de Ottawa. Într-un discurs sustinut la St. Thomas University din Minnesota în 2012, acesta a evidentiat consecintele „casatoriei” unisex în Canada. Lista sa includea: restrictionarea libertatilor, educatie sexuala fortata, copii confuzi pe plan sexual, experimentare sexuala în rândul copiilor, reducerea la tacere si slabirea Bisericii, cresterea numarului de nasteri în afara casatoriei, de inseminari in-vitro, de avorturi, accentuarea saraciei, a nefericirii, cresterea incidentei bolilor, a dependentelor si ascensiunea costurilor cu asistenta sanitara.

Episcopul de Calgary, Frederick Henry, a fost chemat în audieri în fata unui Tribunal al Comisiei pentru Drepturile Omului în 2005, pentru redactarea unei scrisori care definea învatatura catolica cu privire la „casatoria” unisex. În discursul sau, arhiepiscopul Prendergast l-a citat pe episcopul Frederick Henry:

„Legile cu privire la drepturile omului, concepute ca un scut, sunt utilizate acum pe post de sabie. Problema este rareori formarea adevarului, ci mai degraba cenzura si aplicarea unei teologii particulare prin amenintari, sanctiuni si masuri punitive.”

Arhiepiscopul Prendergast a continuat:

„Biblia este numita literatura motivata de ura. În mod clar, Biserica este în colimator. Va exista o presiune tot mai mare ca Biserica sa se conformeze sau sa fie închisa.

Nebunia colectiva este un termen care, de obicei, desemneaza frenezia febrila a gloatei, dar exista o nebunie colectiva mai întunecata, mai sistematica si mai rezistenta în timp, obtinuta prin reducerea unor adevaruri evidente la statutul unor probleme de evitat. Odata cu legalizarea „casatoriei” unisex, un edict juridic a stabilit acest tip de „mariaj” ca norma, prin urmare excluzând drept discriminatorii argumentele esentiale, al complementaritatii dintre barbat si femeie sau al scopului procreativ al casatoriei.

În mod firesc, primul lucru pe care îl observam la o persoana este sexul acesteia, si primul lucru pe care îl realizam atunci când ne gândim la sexe este complementaritatea fizica evidenta a barbatului si a femeii, dar în noul regim al „mariajului” unisex, acestor adevaruri simple si evidente trebuie sa li se anexeze o derogare, conform careia nu exista natura, sexualitatea umana este plastica si nu exista niciun lucru organic, bun si adevarat în sine. Este o chestiune de o semnificatie uriasa pentru formarea psihosexuala a tinerilor si pentru fericirea si devenirea indivizilor si a societatii ca întreg, dar totodata, este un pas decisiv în directia distrugerii inteligentei critice, a cultivarii unei dependente abjecte si apoi, la final, a nebuniei si totalitarismului.

Doug Mainwaring lucreaza în cadrul CanaVox, un proiect al Witherspoon Institute. El se autodescrie drept un homosexual abstinent. Mainwaring considera eforturile de redefinire a casatoriei drept „o forma de totalitarism incremental”. Potrivit lui Mainwaring,

„homosexualii si lesbienele au fost folositi ca pioni de catre progresisti, pentru a aduce în fata aceasta chestiune de nisa, care eu consider cu tarie ca are ca scop introducerea incrementala a totalitarismului.”

Sindromul Stockholm a fost intens dezbatut în anii 1970, când mostenitoarea bogata Patty Hearst a fost rapita pentru rascumparare, dar apoi a fost surprinsa alaturându-se rapitorilor sai în jefuirea unei banci si brutalizarea unor oameni nevinovati. Înainte de a fi rapita, nu exista nicio indicatie ca Hearst ar fi fost psihopata, nu exista nicio sugestie de criminalitate latenta, ci mai degraba rautatea lui Patty Hearst a fost cauzata de manipularea psihologica a rapitorilor sai.

În captivitate, lui Hearst i-a fost refuzata personalitatea autonoma. Daca si când putea sa stea în picioare, sa se aseze, sa se culce, sa manânce, sa bea, sa doarma, sa vorbeasca sau sa taca – controlul asupra tuturor acestor lucruri i-a fost refuzat. I-a fost refuzata orice actiune proprie, a fost redusa la neajutorare, desfiintata ca persoana. Apoi, dupa demontarea ei completa, micile acte de bunatate, împreuna cu restabilirea ordinii si, prin urmare, a posibilitatii unui sens, i-au reconstituit universul. Noul univers al lui Hearst a fost, însa, creat si ordonat în jurul rapitorului sau, care de acum îi era si salvator.

Legalizarea „casatoriei” unisex nu are legatura cu permiterea unui lucru; „casatoriile” unisex aveau loc deja. Nu s-a dorit recunoasterea vreunui lucru; ajutoarele pentru sot/sotie si cele de supravietuitor, masurile fiscale în beneficiul familiei si orice alte avantaje puteau fi acordate si fara a numi acest lucru „casatorie”. Legalizarea „casatoriei” unisex a vizat interzicerea definirii casatoriei heterosexuale ca norma. A vizat ca statul sa refuze dreptul de a rosti unul dintre cele mai evidente adevaruri cu privire la natura umana. A fost o conspiratie de punere în aplicare a nebuniei colective, de cultivare a dependentei psihologice si de atingere a controlului totalitar.

Desigur ca multora nu li s-a parut ceva extraordinar, fiindca rareori ne dam seama de semnificatia evenimentelor pe masura ce acestea se produc. Mai mult, poporul canadian se mândreste cu firea sa agreabila si iubitoare de pace pâna la defect. Vasta majoritate a canadienilor nu exprima niciodata opinii contrare spiritului vremii, vasta majoritate a parintilor se supun pasiv cadrelor didactice si entertainment-ului popular drept principali educatori ai copiilor lor, o mare majoritate a oamenilor nu mai iau religia în serios, iar pentru cei care o fac, o mare majoritate a clerului a renuntat de mult sa predice învataturile cu caracter mai dificil ale crestinismului.

Marsul catre nebunie a fost unul lung, iar în timp, s-au înmultit adevarurile pe care nu le putem rosti. În spatiile publice, conservatorii au trebuit sa traiasca tot mai mult în sinea lor, or pentru oricine, sa fie singur în sinea lui poate fi periculos. În imaginatia noastra colorata, majoritatea dintre noi cazusem în autoidolatrie la gândul unei ultime batalii glorioase pe care am putea-o purta, daca ar fi vreodata nevoie. În filmul mintii noastre, Golgota noastra personala ar fi fost una a eroismului si stoicismului. Tristul adevar este, însa, ca pe majoritatea dintre noi ne omoara maruntisurile si nu sabia, lucru pe care îl stiam în adâncul nostru, astfel ca multi dintre noi am ajuns sa ne autodispretuim si sa renuntam. Legalizarea „casatoriei” unisex în Canada a decimat miscarea sociala conservatoare.

Adoptarea Legii privind casatoria civila a fost înregistrarea oficiala a divortului nostru colectiv de dreptul natural si de sanatatea mintala. A fost un exemplu zdrobitor de revolutie politica si culturala. Dar la un alt nivel, a fost mai mult decât atât. Odata cu adoptarea Legii privind casatoria civila, ne-am capitulat dreptul de a ne învata copiii despre barbatie si feminitate, despre sot si sotie. Pentru ca, s-o spunem drept, pentru activistii homosexuali, tinta au constituit-o dintotdeauna copiii.

Practic, orice homosexual este neobisnuit de preocupat de propria copilarie. Copilaria si pubertatea sunt cele mai dinamice perioade ale dezvoltarii psihosexuale si toti homosexualii sunt nedumeriti cu privire la sexualitatea lor. Spre deosebire de animale, a caror sexualitate este pur instinctiva, sexualitatea umana este o combinatie între instinct si socializare. Exista multi factori care contribuie la socializarea unui copil: familia, colegii, scoala, cultura, dar toate acestea sunt sub tutela statului, care detine puterea emiterii legilor si a aplicarii pedepselor.

Revolutionarii sexuali care au facut lobby pentru recunoasterea juridica a „casatoriei” unisex obtinusera deja toate beneficiile legale, sau ar fi putut obtine cu usurinta toate beneficiile legale de care se bucura casatoria heterosexuala, prin recunoasterea juridica egala a parteneriatelor civile unisex – dar acest lucru i-ar fi privat de premiul cel mai râvnit, puterea de a le refuza heterosexualilor orice pretentie de distinctie si dreptul de a-i îndoctrina pe copii în acest sens.

O revolutie a avut loc în Canada. Se prefigurase de mult si nu i se vad înca toate roadele, dar revolutia s-a produs cu siguranta, iar termenul care desemneaza noul regim începe cu T mare.